Primele contestații au fost depuse chiar în startul campaniei electorale pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024.
Biroul Electoral de Circumscripție Municipală (BECM) nr. 1 Botoșani a fost sesizat cu privire la afișele electorale care au fost lipite în spațiile stabilite pentru municipiu.
Cei din Partidul Național Liberal (PNL) Botoșani au depus o contestație sâmbătă, 11 mai 2024, privitoare la „amplasarea afișelor electorale pe toate panourile electorale din circumscripția Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Botoșani care conțin culori și semne grafice ce evocă simbolurile naționale ale României”.
Dezbaterile pe marginea contestației au avut loc în data de 13 mai.
Membrii BECM „constată că în ambele situații plângerea se referă la imaginea (fotografia) candidatului care este îmbrăcat într-un sacou, pe reverul căruia are un accesoriu vestimentar concretizat într-o insignă ce reproduce stema României, în primul caz, respectiv drapelul României, în al doilea caz”.
Legislația electorală specifică foarte clar că „sunt interzise afișele electorale care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simbolurile naționale ale României sau ale altui stat”.
Decizie BECM
„În cazul de față Biroul Electoral de Circumscripție Municipală nr. 1 Botoșani apreciază că în ambele situații sesizate nu este vorba despre un afiș electoral care combină culori sau alte semne grafice, astfel încât să evoce simboluri naționale ale României, ci de un simplu accesoriu vestimentar, ce nu poate face obiectul analizei în situația reclamată”,
Cu majoritate de voturi Biroul Electoral a respins contestația ca neîntemeiată.
A doua plângere de încălcare a prevederilor privitoare la afișajul electoral a fost depusă împotriva celor de la AUR de către un candidat independent.
„În data de 11 mai 2024 a constatat că pe panoul alocat afișajului candidaților independenți au fost plasate afișe cu candidații Alianței Unirea Românilor (AUR)”
În aceeași zi, președintele BECM nr. 1 Botoșani, judecătorul Adrian Murariu s-a deplasat personal la panoul de afișaj pentru a verifica spațiul alocat independenților, pe care se aflau într-adevăr afișe ale candidaților AUR.
„Însă la reverificarea din data de 12 mai 2024, s-a constatat că, competitorul electoral pârât a îndepărtat afișele amplasate greșit”, au constatat membrii BECM și, ca atare, pentru că neregula s-a remediat, cu unanimitate de voturi s-a respins contestația ca rămasă fără obiect.
Femeia suspectă care a atras atenția jandarmilor în zona Bazarului
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Aviz amatorilor: Un botoșănean care a condus fără permis face pușcărie
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Desfășurare de forțe la graniță cu zeci de polițiști și câini special dresați – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Sucevenii fac coadă la amenzi la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024