Un incendiu violent s-a produs, în această după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Plopenii Mici.
Proprietarul tăia, cu ajutorul unui flex, o bucată de tablă, iar scânteile au ajuns pe furaje.
În scurt timp, flăcările au cuprins întregul depozit. Soția proprietarului a sunat după ajutor la pompieri, îngrijorată că incendiul s-ar putea extinde la casa, aflată la mai puțin de zece metri de depozitul de furaje.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni, cu două buldoexcavatoare. Aceștia au constat că ardeau aproximativ 1.500 de baloți de furaje, zece pomi fructiferi și un utilaj agricol.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de patru ore. Au ars aproximativ 70 de tone de furaje, zece pomi fructiferi și un utilaj agricol. Au fost protejate de foc mai multe construcții din gospodărie.
Utilizarea aparatelor de sudură sau de tăiere a metalelor fără luarea măsurilor necesare pentru prevenirea incendiilor poate fi foarte periculoasă. Scânteile mecanice provenite de la astfel de aparate pot aprinde materialele combustibile din apropiere, iar flăcările se pot extinde în timp scurt.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, pompierii reamintesc cetățenilor că efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operaţiuni, care prezintă pericol de incendiu, se poate executa în siguranță numai după ce s-au luat măsuri pentru îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile.
De asemenea, în locurile în care se desfășoară astfel de activități trebuie să fie asigurate mijloace de limitare şi de stingere a incendiilor.
Sfârșit de săptămână cu filme de toate genurile la Happy Cinema – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Polițiștii și comisarii de mediu, controale cu nereguli pe la service-urile auto din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Cătălin Silegeanu: Schimbarea reală nu se poate produce cu oameni care repetă greșelile din trecut
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024
Mașina unei șoferițe a luat foc pe Primăverii, pompierii chemați urgent
Oana Sava
May 17, 2024
Polițiștii botoșăneni au jucat fotbal în memoria colegului ucis în Gara Burdujeni
Redacția Botoșăneanul
May 17, 2024