Este una dintre cele mai aglomerate secții ale Spitalului Județean Mavromati.
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) are cea mai mare adresabilitate în rândul pacienților.
Unele voci susțin că vin în UPU persoane care nu sunt considerate urgențe medicale. Pe de altă parte, medicii de familie funcționează după program fix, iar centrele de permanență sunt arareori deschise efectiv.
Volumul imens de muncă și epuizarea personalului se reflectă și în lipsa de interes pentru posturile scoase la concurs pentru UPU.
Niciun candidat nu și-a depus dosarul.
Managerul Spitalului Județean Mavromati susține că va regândi strategia de a mări echipa medicală.
„S-au scos patru posturi de medici specialiști în medicină de urgență și din nefericire nu s-a înscris niciun candidat. Vom regândi această strategie și vom scoate la concurs posturi de medici rezidenți an V, ultimul an în medicină de urgență”
Corneliu Prepeliță, manager Spitalul Județean „Mavromati”.
Cea mai mare unitate medicală din județ mai caută să angajeze doi medici radiologi. La precedentul concurs s-a ocupat un singur post pe această specialitate deficitară.
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024
FAZA ZILEI cu Iftime: Mă duceam să pasc oile / Nu cântă nimeni mama m-a făcut porcar – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
AUR Botoșani NU face alianță la Județ, Simion: Să se spele pe cap – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
Vremea se schimbă radical după ploile din weekend: ANUNȚUL șefei de la „Meteo”
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024