O casă din localitatea Movileni a luat foc, în această dimineață, cel mai probabil din cauza jarului căzut din sobă pe materialele combustibile din apropiere.
Flăcările au fost observate de unul dintre copii proprietarei, care locuiește în aceeași gospodărie. Acesta a ajutat-o pe femeie să iasă din casă și a sunat la 112 după ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului Dorohoi și Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat faptul că ardeau bunurile din interior, dar și acoperișul și au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la alte trei case din aceeași gospodărie.
Pentru a preveni astfel de evenimente, facem un apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sobelor:
Rudele botoșăneanului care a provocat tragedia de la Suceava vor fi audiate
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
O botoșăneancă este cea mai bună din țară la un concurs cu discursuri improvizate în limba engleză
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Cătălin Silegeanu, vicepreședinte și candidat la Senat din partea AUR: Împreună reconstruim România!
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Sezon ÎNCHEIAT pentru Mailat, în Coreea: Nu a mai fost folosit deloc în ultimele trei etape
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024